Treptele sunt singura parte a unui monument funerar pe care se calcă. Asta pare o observație banală, dar schimbă complet ordinea criteriilor. La o cruce sau la un cadru, discutăm despre cum arată piatra peste 20 de ani. La o treaptă, discutăm în primul rând despre cine urcă pe ea: în cimitir, urcă frecvent oameni în vârstă, uneori pe ploaie, uneori pe polei, aproape întotdeauna cu mâinile ocupate de flori sau de lumânări. De aceea, la trepte, siguranța și rezistența la uzură trec înaintea esteticii.
Prima cifră care decide este duritatea. Marmura este formată din calcit, iar calcitul este mineralul care definește gradul 3 pe scara Mohs. Granitul este format din feldspat, cu gradul 6, și cuarț, cu gradul 7. Nisipul obișnuit, cel adus pe tălpi de pe aleea cimitirului, conține în bună parte cuarț. Rezultatul este direct: pe marmură, nisipul zgârie, pentru că este mai dur decât piatra; pe granit, nu are cu ce, pentru că duritățile sunt apropiate. În ani, diferența se vede la muchia treptei, care pe marmură se rotunjește în 5-8 ani de trafic de familie, iar pe granit rămâne dreaptă.
A doua problemă este aderența, și aici greșeala cea mai frecventă este finisajul. O placă lustruită oglindă arată impecabil în atelier și devine periculoasă pe ploaie. Pentru trepte, noi executăm suprafața de călcare flamată sau buciardată, adică rugoasă în mod controlat, și lăsăm lustruită doar contratreapta, care nu se calcă. Marmura poate fi și ea prelucrată antiderapant, dar suprafața rugoasă pe o piatră moale se încarcă mai repede cu murdărie și se tocește. Dacă în familie sunt persoane în vârstă sau cu mers nesigur, alegerea nu mai este de gust: granit flamat.
Dimensiunile treptelor nu depind de material, ci de corpul omenesc. Contratreapta, adică înălțimea de urcat, o executăm între 15 și 18 cm; peste 18 cm, urcarea devine grea pentru cineva de 75 de ani, mai ales la coborâre. Lățimea de călcare o ținem între 28 și 32 cm, ca talpa să aibă sprijin complet. Regula clasică folosită în construcții leagă cele două cote: de două ori înălțimea plus lățimea trebuie să dea în jur de 63 cm. O treaptă de 17 cm înălțime cu 30 cm lățime dă 64 cm, deci se urcă natural. Una de 22 cm cu 24 cm lățime dă 68 cm și se simte imediat ca fiind incomodă.
Grosimea plăcii ține de sprijin, nu de estetică. Dacă placa de călcare stă continuu pe o structură de beton, 30 mm sunt suficienți la granit. Dacă traversează o deschidere, de exemplu deasupra unei trepte în consolă sau peste camera de acces a unui cavou, grosimea urcă la 40-50 mm și, la marmură, 50 mm devin minimul, pentru că marmura cedează la mijlocul deschiderii mai devreme decât granitul. Greutatea rezultată este aproape identică la ambele materiale: o placă de 100×32×5 cm are 16.000 cm³, adică circa 43 kg în marmură, la densitatea de 2,71 g/cm³, și 42-44 kg în granit, la densitatea de 2,65-2,75 g/cm³.
Îngheţul lovește treptele mai tare decât restul monumentului, pentru că pe ele stagnează apă. Când apa îngheață, volumul ei crește cu 9%, iar creșterea cristalelor de gheață în porii pietrei poate genera, la -22 °C, presiuni de până la 207 MPa. Pe granit, cu rezistență la compresiune de peste 200 MPa, efectul rămâne superficial. Pe marmură, mai moale, se desprind cristale de la suprafață și treapta devine, an de an, mai aspră și mai murdară. Indiferent de material, la execuție dăm suprafeței de călcare o pantă de 1-2% spre exterior, ca apa să nu stea, și etanșăm rosturile dintre plăci.
Din experiența atelierului nostru din Comănești, din 2017 până astăzi, nu am executat nicio treaptă de marmură pentru un mormânt obișnuit. Toate lucrările de acest tip din portofoliul nostru sunt din granit. Nu este o preferință comercială, ci consecința celor de mai sus: o suprafață călcată, expusă la nisip, apă și îngheț, dintr-o piatră de duritate 3, ajunge în câțiva ani să arate mai rău decât restul monumentului. Singura situație în care recomandăm marmură la trepte este un cavou istoric placat integral cu marmură, unde ruperea de stil ar fi mai gravă decât uzura, iar acolo cerem finisaj antiderapant și placă de minimum 50 mm.
